Insuficienţa mitrală este un defect valvular constând în închiderea incompletă în sistola a valvulelor mitrale, ceea ce permite refularea sângelui din ventriculul stâng în atriul stâng. Refluxul sistolic produce dilatarea atriului stâng, şi cu timpul, dilatarea şi hipertrofierea ventriculului stâng, prin munca suplimentară pe care trebuie să o depună. Când ventriculul stâng cedează şi apare insuficienţa ventriculară stângă, staza retrogradă provoacă tulburările descrise la stenoza mitrală. Prolapsul valvei mitrale (PVM) - mai este denumit şi sindromul clic - suflu sistolic sau sindromul Barlow. Se distinge în prezent o forma primară şi una
secundară de PVM. PVM primar nu are o etiologie clinic evidentă şi este, de fapt, o boala sau poate un grup de boli apropiate, cu transmitere genetica. PVM secundar apare în cardiopatii diverse cu interesarea uneia sau mai multor componente anatomice ale aparatului mitral.
Se disting o insuficienţă mitrală organică, de obicei de natura reumatismală, mult mai rar traumatică sau aterosclerotică, şi o insuficienţă funcţională (prin dilatarea ventriculului stâng sau a orificiului mitral), datorită hipertensiunii arteriale, valvulopatiilor aortice, miocarditei. Insuficienţa mitrală pură este foarte rară, fiind asociată de obicei cu o stenoza mitrală, în care caz se vorbeşte de boala mitrală. PVM este mai frecvent la femei şi a fost observat la o categorie largă de vârste dar cel mai obişnuit este între 14 - 30 de ani. La unii pacienţi există o incidenţă familială crescută, sugerând o transmitere ereditară. PVM cuprinde un spectru larg de grade de severitate, începând de la pacienţii care prezintă numai clic şi suflu sistolic, cu prolaps uşor al foiţei posterioare a valvei mitrale, până la cei cu insuficienţă mitrală severă, determinată de ruptura cordajelor şi prolaps masiv al ambelor foiţe. La mulţi pacienţi, aceasta afecţiune evoluează de-a lungul anilor sau deceniilor. Cei mai mulţi pacienţi sunt asimptomatici şi rămân aşa tot restul vieţii. Mulţi pacienţi prezintă durere toracică, dificil de evaluat, ea este adesea iradiată substernal, puţin legată de efort şi rareori seamănă cu angina pectorală tipică. Deşi aritmiile sunt frecvente, palpitaţiile nu se corelează întotdeauna cu apariţia efectivă a acestora. Aritmiile atriale şi/sau ventriculare sunt alte complicaţii care pot surveni şi pot favoriza
accidentele embolice. Endocardita bacteriană complică, uneori, formele "suflante", dar numai excepţional cele cu element izolat sau mute (Atenţie, deci, la tratarea corectă a oricărei infecţii virale/bacteriene, în special!).
Cazurile asimptomatice de PVM, mai ales dacă nu au suflu la examenul fizic nu necesită tratament. Adeseori psihoterapia este pe cât de utilă, pe atât de dificilă, bolnavii fiind alarmaţi printr-o comunicare intempestiva anterioară a diagnosticului. Administrarea tarnchilizantelor este, adesea, utilă. În formele simptomatice combaterea durerilor precordiale şi a palpitaţiilor este obiectivul primordial. În cazurile cu tetanie latentă prin deficit de magneziu, asocierea magnezioterapiei (Magne B6) a fost găsită eficace de către unii autori. La bolnavii care au avut accidente vasculare tranzitorii, este utilă terapia antiagreganta plachetară (Aspirina) sau chiar anticoagulanta (Trombostop, Sintrom).Formele severe, cu insuficienţă mitrală severă, beneficiază de intervenţie chirurgicală, de reconstrucţie a valvei mitrale.
Formele uşoare sunt asimptomatice; cele severe evoluează către hipertensiune pulmonară şi insuficienţă cardiacă. Tulburările de ritm sunt mai puţin frecvente, iar complicaţiile tromboembolice, mai rare decât în stenoza mitrala. La cel mai mic semn de boală sau la apariţia unor aritmii cel mai indicat este să consultaţi un
cardiolog pentru a afla motivul care produc aceste simptome ,o boală care este diagnosticată din timp oricât de gravă vi se pare se poate trata fără să se ajungă la complicaţi.
