Ceea ce este mai putin cunoscut este ca aproape toti tinerii intre 12 si 17 ani au cel putin o data o forma sau alta de acnee. Mai mult, aproximativ 50% dintre adolescenti au forme suficient de severe pentru a justifica un tratament medical. In majoritatea cazurilor, acneea apare pentru prima oara la varste cuprinse intre 11 si 14 ani si dispare in jurul varstei de 20 ani. Aceasta nu este totusi o regula, deoarece exista cazuri in care acneea persista si dupa 20 sau chiar 30 de ani, iar unii au primul episod de acnee atunci cand sunt adulti. In general, baietii sunt mult mai predispusi decat fetele la dezvoltarea unor forme severe si de durata. In cazul fetelor, ele se confrunta cu episoade intermitente cauzate de schimbarile hormonale si produsele cosmetice. Acneea se localizeaza preponderent la nivelul fetei, dar exista si localizari la nivelul gatului, pieptului, umerilor si chiar la maini sau la picioare. Acneea determina in mod constant o stare de disconfort datorata modificarilor estetice. Este important sa se inteleaga ca acneea nu apare din vina lor! Contrar credintei populare, acneea nu e cauzata de ceea ce fac oamenii (ce mananca, cat de des se spala pe fata) ci de un complex de factori care-si au originea in piele.
Factorii care provoaca acneea
1. Hormonii androgeni: Perioada in care apare acneea coincide, de obicei, cu perioada in care organismul incepe sa secrete hormoni androgeni. Unul din efectele normale ale acestor hormoni este reprezentat de cresterea in dimensiuni a glandelor sebacee, iar in cazul acneei aceste glande sunt supra-stimulate de hormoni androgeni. In cazul femeilor, episoadele de acnee se datoreaza modificarii sensibilitatii glandelor sebacee la androgeni din cauza schimbarilor hormonale din timpul ciclului menstrual.
2. Factorii genetici: Din punct de vedere stiintific nu exista, la aceasta ora, dovezi certe care sa stabileasca implicarea factorilor genetici in producerea acneei. Totusi, exista observatii care atesta o asemanare intre membrii aceleiasi familii din punct de vedere al duratei, tipului de leziuni, severitatii formelor, perioadei de aparitie.
3. Produsele cosmetice: Exista produse cosmetice si de igiena care contin substante numite "comedogene" caracterizate prin faptul ca determina inchiderea foliculilor pilosi. Acneea determinate de produse cosmetice este o forma usoara dar persistenta, iar un factor agravant este incercarea unor femei de a-si acoperi cosurile cu si mai mult fon de ten.
4. Factorii de mediu: Acneea poate fi agravata de contactul episodic sau permanent cu diverse substante "comedogene". De asemenea, iritarea zonelor cu acnee datorata imbracamintii, parului, etc., reprezinta un factor agravant.
5. Productia crescuta de sebum: Cosurile se datoreaza obstructiei foliculului pilos de catre un amestec de sebum si celule epiteliale moarte. In cazul productiei crescute de sebum (determinata de hormonii androgeni) probabilitatea de obturare a foliculilor creste foarte mult.
6. Schimbarile din interiorul foliculului pilos: In mod normal, celulele epiteliale moarte sunt eliminate fara probleme din interiorul foliculului pilos. In cazul hiper-stimularii de catre hormonii androgeni procesul de regenerare epiteliala este accelerat avand drept consecinta cresterea cantitatii de celule moarte eliminate. Acest fapt asociat cu secretia crescuta de sebum (determinata tot de catre hormonii androgeni) va duce la obstructia foliculului pilos si acumularea de sebum in celula.
7. Bacteriile: In mod normal, la suprafata pielii si in interiorul foliculilor pilos se gaseste o bacterie numita Propionibacterium acnes. In cazul obstructiei foliculului pilos se produce o proliferare rapida a acestora urmata de eliberarea unor substante care determina inflamarea foliculului si a pielii din vecinatatea acestuia.
Desi gradul de cunostinte in domeniul dermatologiei a crescut, exista inca multe idei gresite despre acnee. Aceste perceptii eronate sunt transmise de la un membru al familiei la altul, mentionate de catre prieteni, sau chiar publicate ocazional in revistele de frumusete.
Mituri despre acnee
1. Acneea este legata de dieta.
Dupa ani de studii, nu a fost gasita nici o corelatie dintre dieta si acnee. Nu exista vreo dovada ca ciocolata, zaharul, uleiul, laptele, mezelurile sau orice alt aliment ar cauza acnea. Asta nu inseamna ca oamenii trebuie sa manance excesiv produse gen fast-food; daca mancati fructe, legume si produse sarace in grasimi va veti simti bine si va veti pastra si restul corpului sanatos si puternic. In unele cazuri, oamenii insista ca unele alimente le produc acnee; in acest caz, doctorii recomanda cateodata ca ei sa evite acele alimente. Ideea este ca prin schimbarea dietei acneea nu va fi afectata.
2. Spalarea frecventa a fetei va ajuta la eliminarea acneei.
Acneea nu este cauzata de mizerie (multi asociaza punctele negre cu o ingrijire mai putin corecta a pielii; punctele negre, insa, sunt uleiul produs de glande, care s-a oxidat). O spalare excesiva poate irita si usca pielea, iar acest lucru poate duce la agravarea acneei. Daca folositi produse de exfoliere, evitati-le pe acelea care contin granule foarte mari, pentru ca pot irita si chiar rupe pielea. In cazul practicarii exercitiilor fizice, trebuie inteles ca transpiratia nu agraveaza acneea.
3. Acneea e cauzata de stres.
Stresul nu este un factor important in evolutia acneei, insa anumite medicamente care trateaza stresul sever pot avea drept efect secundar aparitia acneei.
4. Masturbarea sau sexul pot cauza producerea acneei.
Aceasta este o notiune invechita si total gresita si nu este bine sa credeti acest lucru.
5. Soarele este bun pentru acnee.
Soarele poate actiona, pe termen scurt, pentru a grabi vindecarea acneei existente, dar bronzarea poate provoca leziuni ale pielii. Soarele este un ajutor pe termen scurt care, insa, va mari cantitatea acneei, in saptamanile ce urmeaza expunerii. Daca totusi trebuie sa iesiti in soare puternic, protejati-va fata cu o crema antisolara care este marcata cu eticheta "antiacneic" si purtati o palarie.
6. Stoarcerea cosurilor este calea cea mai buna de a scapa de ele.
Unii oameni cred eronat ca prin stoarcerea cosurilor acestea nu vor mai iesi in evidenta si se vor vindeca mai repede. Prin stoarcere, germenii sunt impinsi in interiorul pielii, lucru care poate duce la inrosire, durere si chiar infectii grave.
7. Daca eruptiile continua, veti putea controla acneea prin marirea cantitatii medicatiei.
Folosirea in exces a medicamentelor si unguentelor poate duce la iritarea si uscarea pielii. Oricum, urmati exact prescriptia si indicatiile doctorului dermatolog. Daca medicatia nu are efect trebuie sa vorbiti cu medicul care a prescris-o pentru a o schimba. Nu uitati, insa, ca poate dura pana la 8 saptamani pana la sesizarea imbunatatirilor.
8. Acneea trebuie lasata sa se vindece de la sine.
Adevarul este ca acneea poate fi vindecata. Daca produsele pe care le-ati incercat nu au functionat, ganditi-va la vizitarea unui medic dermatolog. De multe ori exista pacienti care au fost vazuti de un dermatolog, dar tratamentul prescris de acesta nu a dat roade sau felul in care au fost tratati nu a fost multumitor. Acesti oameni trebuie sa treaca peste experientele trecute si sa vada din nou un specialist dermatolog. Intotdeauna este bine sa existe o a doua opinie. Acneea este controlata cel mai bine cu ajutorul produselor de ingrijire a pielii si prin medicatie corespunzatoare. Anumite persoane incearca acasa diferite remedii naturiste, sau tratamente sugerate de catre prieteni, de cele mai multe ori fara succes. Cu ajutorul unui dermatolog, insa, se poate rezolva aproape orice caz de acnee.
Este cazul sa consulti un dermatolog atunci cand:
- rezultatele obtinute cu tratamente nesupravegheate nu sunt satisfacatoare;
- acneea intervine in viata de zi cu zi;
- exista cicatrici provenite in urma leziunilor acneice;
- leziunile acneice sunt mari si dureroase.
CE NU TREBUIE FACUT IN ACNEE:
- nu trebuie utilizate substante degresante;
- nu trebuie utilizate preparate cu sulf cunoscut ca fiind comedogen;
- nu trebuie utilizate sapunuri antibacteriene;
- nu trebuie urmate regimuri, studii clare aratand inutilitatea lor;
- nu trebuie facuta vaccinoterapie, studii clare aratand inutilitatea lor in acnee si riscurile tardive;
- nu trebuie utilizata radioterapia din cauza riscurilor tardive;
- nu trebuie utilizate in exces farduri, fonduri de ten si pudre.
| Comments |
|



